Monahia Agafia Ilie, mama Arhimandritului Cleopa – o viață ca un roman

Publicat
3 Iul 2016

Rămânând singură, această venerabilă mamă a intrat în nevoinţa călugărească la Mănăstirea Agapia Veche, în anul 1946. După un an, a primit tunderea monahală şi s-a lipit cu inima de obştea maicilor, ca de copiii ei. Ziua şi noaptea era nelipsită de la biserică, ajuta la bucătărie, aduna lemne din pădure şi se ruga singură, cu multe lacrimi.

Monahia Agafia Ilie, de la Mănăstirea Agapia Veche (1876 - 1968)

Monahia Agafia Ilie, mama Arhimandritului Cleopa Ilie, era din comuna Suliţa (Botoşani). Din căsătorie ea a avut zece copii. Dintre aceştia, cinci copii au intrat în nevoinţa călugărească şi cinci au rămas acasă. Apoi, după neştiute judecăţi ale lui Dumnezeu, unul câte unul, i-au murit nouă copii. La urmă i-a murit şi soţul.

Rămânând singură, această venerabilă mamă a intrat în nevoinţa călugărească la Mănăstirea Agapia Veche, în anul 1946. După un an, a primit tunderea monahală şi s-a lipit cu inima de obştea maicilor ca de copiii ei. Ziua şi noaptea era nelipsită de la biserică, ajuta la bucătărie, aduna lemne din pădure şi se ruga singură cu multe lacrimi.

După o nevoinţă de peste 20 de ani în viaţa mănăstirească, maica Agafia – această smerită călugăriţă cu inimă de mamă – şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu la 15 septembrie 1968.

(sursa: doxologia.ro)

Citește alte articole despre: Monahia Agafia Ilie, Schitul Agapia Veche